Cum trebuie să te prezinți la proba teoretică a examenului auto pentru a fi admis.

De ani întregi, proba teoretică a examenului auto a dat bătăi de cap candidaților. Nu este ceva nou faptul că mulți dintre cursanții școlii de șoferi consideră proba teoretică ca fiind mult mai ușoară decât cea practică, fapt care nu este în totalitate adevărat.

176511

Din fericire pentru cei care promovează examenul teoretic însă nu și pe cel practic, de anul acesta, candidații nu mai sunt nevoiți să mai susțină examenul teoretic ori de câte ori aceștia nu promovează și examenul practic. Însă acest fapt nu ar trebui să-i încălzească prea mult, deoarece, tot de anul acesta, traseul va deveni un examen mai riguros și începând cu începutul lunii iulie, toate examenele practice vor fi filmate și înregistrate.

Majoritatea candidaților respinși la proba teoretică din cadrul examenului auto nu știu cum trebuie învățată legislația. Dacă nu ai fost atent la orele de legislație din cadrul școlii auto, trebuie să te pregătești din timp. Acordă mai mult timp chestionarelor. Nu le rezolva ca un robot, încearcă să înțelegi de ce ai grețit și de ce este altul răspunsul corect. Și mai ales, de ce tu nu l-ai bifat pe cel corect.

Nu te panica atunci când nu iei admis la toate chestionarele făcute acasă, trebuie să fii foarte atent, deoarece multe întrebări sunt capcană. Rezolvă chestionarele de pe site-ul DRPCIV.ro

În timpul examenului, nu te speria dacă ai greșit una dintre întrebări, asta nu înseamnă că ai picat examenul, concentrează-te. Stăpânește-ți emoțiile, nu sunt constructive. Fii sigur pe alegerea pe care o faci atunci când bifezi una dintre variante. Încearcă să nu termini repede examenul, nu ieși după primele 15 minute. Dacă nu ești sigur că aceea este varianta corectă, nu o bifa, amână întrebarea. Bine ar fi dacă ai citi toate întrebările înainte de a le rezolva.