Pregatiri de iarna

Conditiile meteo nu se anunta a fi tocmai favorabile, iarna pare sa fi venit sau in orice caz nu mai are mult de mers pana ajunge si la noi. Este important sa fim cat se poate de pregatiti inainte de a ne avanta pe strazile si soselele afectate de zapada sau ghetus.

1. Asigurati-va ca masina este pregatita. Mentenanta masinii este foarte importanta pe timp de iarna. Asigurati-va ca totul este in stare perfecta de functionare: de la baterie pana la stergatoarele de parbriz.

2. Achizitionati cauciucuri de iarna. Acestea au canelurile, acele santuri din suprafata partii anvelopei care ia contact cu soseaua, mult mai adanci. Din aceasta cauza, ele nu se vor umple imediat cu zapada si vor oferi o aderenta si manevrabilitate mult mai bune in conditii nefavorabile. Daca locuiti in zone deluroase, muntoase sau unde se asterne foarte multa zapada, adaugati lanturi la anvelope.anvelope

De asemenea canelurile mai adanci sunt extrem de utile si pe portiunile traficate intens unde zapada s-a topit iar soseaua este uda. In astfel de conditii poate avea loc acvaplanarea, un fenomen care apare cand canelurile nu sunt suficient de adanci pentru a elimina apa si masina pur si simplu aluneca pe suprafata apei fara ca anvelopele sa ia contact cu asfaltul. In astfel de cazuri se poate pierde total controlul asupra masinii, ea ne mai raspunzand miscarilor volanului, o situatie extrem de periculoasa.

3. Daca sunteti incepator, exersati inainte de a conduce in conditii nefavorabile. Invatati cum sa franati in siguranta, ce trebuie sa faceti in caz de derapaj si modul in care se manevreaza masina pe timp de iarna.condus-zapada

4. Curatati masina de zapada si gheata inainte de a pleca la drum! Asta inseamna parbrizul, oglinzile retrovizoare, luneta. Veti avea vizibilitate mai buna, iar zapada lasata pe masina ar putea sa se desprinda in timpul mersului si le creeze probleme soferilor din spatele masinii dumneavoastra.

5. Daca parbrizul se abureste porniti si aerul conditionat pe setarea de recirculare a aerului si deschideti putin geamul din fata. In felul acesta umezeala va fi eliminata mai rapid.

6. Priviti la masinile din departare si fiti atenti la semne de franare ale vehicolelor din fata masinii dumneavoastra. condus-zapada2

7. Pastrati o distanta corespunzatoare fata de masinile din fata. Pe timp de iarna, distanta se franare se mareste considerabil. De aceea este ideal sa dublati distanta pe care o pastrati deobicei.

8. La drum lung luati cu dumneavoastra un saculet cu nisip. In caz ca ramaneti blocat il puteti turna in fata rotilor pentru ale oferi acestora suficienta aderenta ca sa va continuati drumul. O solutie alternativa sunt covoarele din masina pe care le puteti plasa in acelasi fel.

9. Conduceti incet si cu grija pentru ca indiferent cat de multa experienta aveti si cat de bine sunteti pregatiti, modul in care se comporta masina pe zapada sau ghetus este intotdeauna imprevizibil. Incercati sa anticipati opririle si curbele si reduceti viteza inainte sa le abordati.

Drum bun si conduceti cu grija!