Brevet pentru anvelopele pneumatice

Inainte de aparitia anvelopelor auto, autoturismele erau dotate cu roti din cauciuc solid, oferind calatorii extrem de incomode datorita zgaltaielilor produse. Conform datelor istorice, prima anvelopa pneumatica a fost inventata de catre John Boyd Dunlop in 1887 pentru bicicleta fiului sau.

Insa, brevetul pentru prima anvelopa destinata autoturismelor a fost obtinut de catre Alexander Brown si George Stillman din Syracuse, New York, la 20 decembrie 1892. Inventia celor 2 a fost mult mai usor de utilizat, fata de alte modele create pana atunci, datorita faptului ca putea fi montata sau detasata la jentile rotilor intr-un timp mult mai scurt.

cartires

Astfel, productia in masa a anvelopelor pneumatice incepe in 1895 la fabrica Hartford Works din Connecticut. In luna Iulie a aceluiasi an, compania auto Duryea si-a dotat “vagonul motorizat” cu un set de anvelope Brown-Stillman intentionand sa participe la “Prima cursa auto din S.U.A.”. Charles Duryea a reusit sa castige Marele Premiu de 5.000 de dolari parcurgand cursa lunga de 87 km in doar 7 ore si 53 de minute si cu o viteza medie de 11 km/h.

Inafara de patentul pentru anvelopa gonflabila, lui Alexander Brown i-au mai fost creditate inca 300 de alte inventii. Printre creatiile sale notabile putem mentiona: pusca L.C. Smith, pusca cu aer comprimat si masina de scris Smith Premier. Deasemenea, Brown a fost si parintele anvelopelor pentru biciclete, inventie ce a condus la fabricarea anvelopelor Dunlop.